Restaurantele ar putea fi deschise luna viitoare

Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a spus luni, 15 iunie, în cadrul unei conferințe de presă că ar putea fi deschise restaurantele de la 1 iulie.
Acesta a precizat că e posibilă deschiderea dacă se respectă în continuare măsurile de distanțare socială. „Îmi doresc ca economia să treacă peste această pandemie, dar nu pot trece peste recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică, ale Ministerului Sănătăţii, ale medicilor, care ne spun că probabilitatea cea mai mare de infectare cu coronavirus este în interiorul restaurantelor. Eu zic că ar trebui cel mai prudent să mai aşteptăm două săptămâni. Ne-am propus ca termen 1 iulie. Că o fac săptămâna viitoare din punct de vedere populistic sau mai stăm o săptămână şi o facem natural practic este acelaşi lucru. Dar nu trebuie să dăm peste cap ceea ce spun specialiştii şi, dacă ei recomandă, eu cred că ar trebui să-i ascultăm”, a declarat Virgil Popescu, conform Agerpres.
Totuși, premierul Ludovic Orban declara zilele trecute că deschiderea restaurantelor în spații închise ar fi o măsură prematură și ar cauza creșterea numărului de infectări.
Sursa foto: https://lh3.googleusercontent.com






