Restaurantele și hotelurile din România propun scăderi de prețuri pentru această vară

Niciunul dintre membrii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu şi-a propus să mărească tarifele pentru serviciile turistice oferite în acest sezon, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, în cadrul unei videoconferinţe organizată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Pentru această vară, niciun coleg de-al meu nu şi-a propus să mărească tarifele în ceea ce priveşte prestaţiile de servicii turistice. În hotelărie, în serviciile turistice, la pensiuni, la hoteluri, pe litoral, în balnear, nimeni nu şi-a propus să mărească tarifele, dimpotrivă, şi-au propus să facă, pe anumite perioade, oferte speciale cu scăderea tarifelor”, a decșarat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, potrivit AGERPRES.
De asemenea, reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Octav Dura, a menționat că membrii acestei organizții se gândesc să scăderi de prețuri și nu la scumpiri.
Şeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a precizat că Guvernul va susţine financiar investiţiile făcute în domeniul turistic pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
„Guvernul, prin Ministerul Economiei, va susţine parţial sau total acele investiţii obligatorii în urma restricţiilor impuse de către criza covid, tocmai pentru a veni în sprijinul menţinerii preţurilor, pentru o protecţie atât a operatorilor, cât şi a clienţilor pe care aceştia îi vor avea”, a menţionat Răzvan Pîrjol, conform AGERPRES.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) funcţionează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.
Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, care susține și promovează interesele și valorile comune ale membrilor săi pe plan național și internațional.




