Investiții la combinatul siderurgic din Galați
Combinatul siderurgic din Galați dorește să lanseze procesul de licitație pentru furnizarea tehnologiei noilor cuptoare hibride cu arc electric, în scopul transformării GREENSTEEL a operațiunilor sale.
Sanjeev Gupta a preluat în anul 2019 unitatea de la Galați, președintele executiv al GFG Alliance, actualul proprietar al combinatului, declara pentru că una dintre deciziile majore ce urmau a fi luate după perioada de evaluare a activităţii combinatului era cea privind fie redeschiderea Furnalului nr. 3, fie construirea unui cuptor cu arc electric.
Cea de-a doua variantă, asumată la nivel de grup, vizează nu numai folosirea mai eficientă a resurselor, dar va avea ca efect şi reducerea amprentei de carbon, în conformitate cu strategia GREENSTEEL de obținere a „oțelului-verde”.
Anunțul cu privire la lansarea licitației pentru cuptoarele cu arc electric de la Galați vine la scurt timp după ce Liberty a semnat contractul cu Danieli, lider în furnizarea de instalații și echipamente tehnologice, pentru două noi cuptoare hibride cu arc electric la compania-soră a Liberty Galați din Ostrava, Republica Cehă.
În Europa, Liberty vizează o capacitate de 10 milioane de tone de oțel reciclat în următorii cinci ani.
„Planul de transformare a Liberty Galați prevede ca noile cuptoare hibride cu arc electric să înlocuiască până în 2025 producția furnalului tradițional, mai vechi și mai poluant. Această nouă tehnologie va permite operațiunilor de producție a oțelului de la Galați să aibă un mix de alimentare mai flexibil, permițând un amestec flexibil de fontă lichidă, fier redus direct (DRI/HBI) și fier vechi. Astfel, compania își va reduce dependența de cocs și minereu de fier importat, folosind fierul vechi din producția internă, care în prezent este exportat, și va crește flexibilitatea producției”, se arată într-un comunicat de presă al Liberty Galați.
Oficialii companiei consideră că „noile cuptoare vor reduce emisiile de carbon cu peste 80 la sută în timp, susținând ambiția noastră de a produce GREENSTEEL cu amprentă redusă de carbon la Liberty Galați”.
Ca tehnologie, un cuptor cu arc electric va permite folosirea ca materie primă a fierului vechi, dar în același timp se vor elimina și o serie de etape tehnologice, mai poluante, specifice furnalelor clasice.
„Noul cuptor cu arc electric va fi implementat, cel mai probabil, lângă convertizoarele actuale, în aceeaşi clădire a Oţelăriei, astfel încât să putem să avem o flexibilitate între a folosi oţel ori din fier vechi, ori de la furnal sau în paralel, pentru a ajunge la ţinta de producție de 4 milioane de tone”, declarau pentru „Viața liberă”, în momentul luării în discuție a acestei investiții, în 2020, reprezentanții Liberty Galați. Aceștia precizau că „o asemenea investiţie poate varia între 50 şi 100 milioane de euro, în funcţie de capacitatea sa”, parametrii viitorului cuptor/cuptoare cu arc electric urmând să fie stabiliţi prin studiile tehnice şi de fezabilitate.
Modelul cuptorului cu arc electric va reduce emisiile de carbon, dar va da combinatului de la Galaţi mai multă flexibilitate pe piaţă şi eficienţă în materie de gestionare a costurilor de producţie.