Municipiul Bârlad va avea unul dintre cele mai moderne sisteme de iluminat
Municipiul Bârlad va deveni posesorul unuia dintre cele mai inteligente sisteme de iluminat existente.
În urma montării acestui sistem, consumul de electricitate pentru iluminatul public va scădea cu 75%.
Cele două proiecte de modernizare și extindere a rețelelor de iluminat public, care se derulează în momentul de față, îi vor aduce orașului aproape 4.000 de corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea stâlpilor și introducerea iluminatului acolo unde acesta nu există.
”Bârladul va beneficia, după finalizarea acestor investiții, de așa-numitul sistem de telegestiune a iluminatului public. Acesta va permite reglarea automată a intensității luminii electrice în funcție de lumina naturală. De asemenea, intensitatea iluminatului public va depinde și de dinamica stradală. Dacă, de exemplu, nu există trafic pe o stradă, lumina scade, însă, apariția unui om sau a unei mașini va activa senzorii așa încât intensitatea luminoasă va crește imediat. Mai mult, dacă un bec se defectează, sistemul inteligent va trimite semnale în panoul de comandă. Altfel spus, cetățeanul nu va mai fi nevoit să anunțe autoritatea locală că becul de pe strada lui s-a ars, căci monitorizarea permanentă a sistemului implica alerte în timp real. Comenzile declanșate de la distanță sunt un alt beneficiu al sistemului. Exemplu: dacă cineva este deranjat că lumina unui bec stradal îi bate în geam prea puternic (căci avem și astfel de reclamații), va exista posibilitatea diminuării intensității acelui bec, fără a afecta lumina de pe restul străzii. Modernizarea infrastructurii de iluminat este o investiție care, deși luminează… nu se prea vede, ca să folosim un joc de cuvinte. Este acel tip de investiție care poate scăpa neobservată de către cetățeni, dar care se va simți din toate punctele de vedere: vom avea mai multă lumină, consum redus drastic, scăpăm de pierderi, de disconfort și de poluarea pe care le implică lămpile tradiționale și vechea rețea de iluminat”, a declarat primarul Dumitru Boroș.