Focar de rabie în județul Iași! Alertă după ce a fost găsită o vulpe infectată

Un focar de rabie în județul Iași a fost descoperit recent! Autoritățile locale au luat primele măsuri și au suspendat vânătorile din zona municipiului Pașcani, unde s-a înregistrat cazul respectiv. Fondul de vânătoare din zonă este unul destul de important, iar Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași a cerut o protecție a zonei respective.
Un nou focar de rabie a fost descoperit recent în zona comunei Hărmănești, din județul Iași. Focarul a fost confirmat după ce a fost recoltată o vulpe la fondul de vânătoare respectiv, iar analizele au confirmat că aceasta era infectată cu rabie. Această boală, cunoscută popular ca turbarea, este o boală infecțioasă virală a mamiferelor, cauzată de un virus, care se găsește în saliva animalelor și care afectează sistemul nervos central (creierul și mîduva spinării) atât la animale, cât și la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot răspândi boala prin intermediul salivei sau contactului cu țesutul cerebral.
Focar de rabie în județul Iași!
În aceste condiții, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a întocmit deja un plan de măsuri pentru a limita răspândirea focarului. Vulpea a fost găsită în fondul cinegetic Hărmănești, gestionat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor SPortivi (AVPS) Iași. Focarul a fost constatat la vulpea respectivă în cursul zilei de 27 octombrie 2022, după ce au fost efectuate analize la un laborator specializat în acest sens. ”Din punct de vedere al bolilor pe care ar putea să le răspândească, rabia(turbarea) este cea mai periculoasă. Totuși, programele naționale de vaccinare antirabică orală cu momeală și-au demonstrat foarte bine eficacitatea, iar cazurile de vulpi turbate au devenit o raritate. Cazurile recente de rabie la om pe teritoriul Europei s-a demonstrat că au apărut la persoane care au vizitat țări de pe alte continente unde au fost infectați și s-au întors cu boala”, au arătat specialiștii. Recent, în comuna Bălțați a fost descoperit un focar de pestă porcină, peste 20 mii de capete fiind scarificate.
Ce măsuri au luat autoritățile?
Conform analizei respective, se va întocmi o anchetă epidemiologică finală, declararea oficială a bolii, stabilirea zonei de protecție și a zonei de supraveghere. De altfel, zona de protecție va cuprinde arealele de vânătoare de la Hărmânești, Sirețel, Iași, Stroiești, Stolniceni, Tătăruși, dar și Moțca. ” Se va trece la eutanasierea carnivorelor care au fost mușcate sau zgâriate de animalele bolnave, dacă nu sunt nevaccinate antirabic sau dacă au mai puțin de 21 zile de la ultima vaccinare. Se va trece și la punerea sub observație a animalelor din speciile respective la rabie”, conform autorităților ieșene. Nu este primul focar de rabie din județul Iași descoperit în ultima perioadă. În cursul lunii septembrie 2022, două persoane din județul Iași au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase după ce au intrat în contact cu un animal domestic ce a fost mușcat de o vulpe turbată. Focarul a fost localizat în satul Sirețel, din comuna Sirețel, județul Iași. Astfel, cazul recent de la Hărmănești nu este singurul focar de rabie în județul Iași.