Ziua Armatei a fost sărbătorită în Garnizoana Iași. Câteva zeci de persoane au participat astăzi, în zona Copou, lângă Palatul Oștirii, la manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române. Manifestările au fost organizate de Brigada 15 Mecanizată ”Podu Înalt” la monumentul închinat eroilor Regimentului 15 ”Războieni” căzuți în Primul Război Mondial.
Noi manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române au avut loc în cursul zilei de astăzi, 25 octombrie 2022, în municipiul Iași. Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” a organizat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, manifestare care a avut loc pe Bulevardul Carol I, nr. 55, la monumentul închinat eroilor Regimentului 15 ,,Războieni”, căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. La manifestare au participat oficialități locale și județene, dar și simpli ieșeni.
Ziua Armatei a fost sărbătorită în Garnizoana Iași
Ceremonia a cuprins primirea oficialităţilor, intonarea Imnului Naţional, oficierea serviciului religios, alocuţiuni ale reprezentanţilor autorităţilor locale, depuneri de coroane de flori și defilarea militarilor. ”Ziua Armatei României reprezintă un simbol cu valoare de referinţă în istoria şi conştiinţa poporului român, o zi în care, dincolo de semnificaţia ei istorică, aceea a eliberării în 1944 a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului”, au arătat reprezentanții Brigăzii Mecanizate. Armata a organizat și alte manifestări în ultima perioadă https://www.infomoldova.ro/iasi/24-ianuarie-1859-mica-unire-sau-unirea-principatelor-romane/
Manifestări în plin conflict militar la granița României
Evenimentele din acest an au fost evidențiate de autoritățile locale sub auspiciul războiului ruso-ucrainean. ”În acest an celebrăm Ziua Armatei Române într-un context cu totul special.Este anul în care asupra unei țări vecine, Ucraina, Federația Rusă a dezlănțuit o amplă invazie militară, un război de neconceput pentru Europa secolului XXI. Parte a structurilor NATO, Armata Română veghează ca acest război să nu se extindă asupra țării noastre, în așa fel încât pacea și liniștea să ne fie asigurate în aceste vremuri tulburi. Am deplină încredere în profesionalismului militarilor noștri, cei care duc mai departe curajul și devotamentul eroilor români care au apărat țara cu prețul vieții lor”, a transmis primarul Mihai Chirica
https://www.facebook.com/infomoldova.ro/. ȘI prefctul Bogdan Cojocaru a transmis un mesaj.
”În data 25 octombrie ne sărbătorim una dintre instituțiile cele mai iubite din România. Armata națională se bucură de un binemeritat respect din partea tuturor românilor, respect câștigat cu multe sacrificii și plătit cu sângele înaintașilor noștri.
Ne omagiem acum ostașii care s-au sacrificat pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei, dar și eroii care și-au dat viața în teatrele de operații din afara României! Am avut astăzi onoarea de a fi alături de militarii ieșeni, mulți dintre ei participanți la misiuni externe sub egida NATO. România face parte de 14 ani din cea mai importantă organizație, Alianța Nord-Atlantică, iar această calitate se dovedește a fi acum un adevărat scut pentru țara noastră!”, a spus prefectul Bogdan Cojocaru.
Astfel, Ziua Armatei a fost sărbătorită în Garnizoana Iași, eveniment la care au participat câteva zeci de persoane.