Daniel Drăgoi a revenit în funcția de director SGA
Daniel Drăgoi a revenit în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, la doi ani și jumătate din momentul în care a fost demis pentru că s-a rugat în fața instituției.
Juristul sucevean a fost singurul participant la un concurs organizat de Administrația Bazinală de Apă Siret. Daniel Drăgoi a fost singurul candidat care a promovat proba scrisă a examenului, iar marți, la interviu, a obținut 77 de puncte. În aprilie 2020, în plină pandemie de Covid-19, directorul de atunci al SGA Suceava a ieșit în fața instituției și s-a rugat pentru ca Dumnezeu să ne scape de boală. Imediat, conducerea Ministerului Mediului, Pădurilor și Apelor l-a demis.
”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid-19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”, a declarat Daniel Drăgoi
Funcția de șef al SGA Suceava a fost ocupată în acest interval de Bogdan Piticari.