De Ziua Marinei Române, Navele militare vor defila pe Dunăre la Galați
Anul acesta, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate în perioada 8-15 august, în Constanţa, „centrul de greutate al manifestărilor”, precum şi la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz.
„De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiţionale marinăreşti cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române. Anul acesta, Forţele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanţa, centrul de greutate al manifestărilor, precum şi la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz”, conform comunicatului Forțelor Navale Române
În ziua de 14 august, între orele 10.00 – 13.00, pe faleza oraşului (zona Parcului „La elice”), marinarii militari vor organiza Ziua Porţilor Deschise, unde vor putea fi vizitate navele fluviale acostate, precum şi o expoziţie de armament şi tehnică militară. Totodată, publicul gălăţean va fi invitat să participe la jocuri marinăreşti şi să asiste la exerciţii demonstrative.
Luni, 15 august, între orele 18.00-20.00, pe faleza Dunării, este planificată o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia va fi depusă o ancoră de flori în apele Dunării, în memoria eroilor marinari. După aceasta, navele militare ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor prezenta un exerciţiu demonstrativ, iar activitatea se va încheia cu defilarea navelor militare şi parada navelor civile.
Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucişătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare.