Suceava: incendiu la o biserică de rit vechi

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, miercuri seara a izbucnit un incendiu la o biserică din lemn de rit vechi și clopotnița acesteia, din localitatea Brodina de Sus, în Ajun de An Nou pe rit vechi.

Mai mulți pompieri militari de la mai multe subunități și de la servicii voluntare pentru situații de urgență din zonă se deplasează la locul incendiului cu zece autospeciale. Incendiul care a izbucnit în jurul orei 17:40 s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați.
Până în prezent nu au fost raportate victime. Urmează să fie stabilită cauza incendiului. Clădirea bisercii a ars în totalitate, având în vedere că drumul greu accesibil a îngreunat intervenția pompierilor.







