SJU Suceava va efectua teste COVID-19, la cerere
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a convocat o ședință pentru ziua de luni, 31 august, în care se va supune la vot proiectul de Hotărâre privind instituirea unor tarife pentru servicii medicale practicate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Astfel, la SJU vor putea face teste COVID-19, cu plată, și persoanele care nu sunt internate. „Am avut în vedere crearea condițiilor de a utiliza aparatele RT PCR din dotare la întreaga capacitate, capacitate dublată prin ultimele achiziții și prin adaptarea organigramei și, în același timp, am luat în considerare inclusiv apropierea începerii noului an școlar preuniversitar la data de 14 septembrie 2020”, a explicat Gheorghe Flutur. Acesta a mai adăugat că există cereri multe din partea persoanelor care pleacă în concediu sau care se întorc din concediu, sau din partea instituțiilor.
Conform proiectului care va fi supus la vot CJ, un test cu eliberarea rezultatelor în maximum 48-72 de ore va costa 250 de lei, iar un test cu eliberarea rezultatului în două ore va fi tarifat cu 400 de lei.
Sursa foto: Getty Images





