Persoanele defavorizate din Rădăuți primesc măști de protecție, de luni

Începând cu data de 31 august 2020, vor fi distribuite măști de protecție pentru persoanele defavorizate din municipiul Rădăuți.
Categoriile de persoane sunt următoarele:
- persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acord în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
- persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (alocație complementară) acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
- persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Pachetele cu măști de protecție vor fi distribuite la Direcția de Asistență Socială Rădăuți de pe Str. Volovățului nr. 47, între orele 09:00 – 15:00. Persoanele trebuie să prezinte cartea de identitate.
Sursa foto: http://stirileprotv.ro
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






