Pregătiri pentru noul an școlar, la Suceava

Share:

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat joi, 30 iulie, că unitățile școlare din municipiu vor fi dotate cu internet prin cablu și cu materiale necesare efectuării de transmisii online. 

Acesta explică că, în prezent, e aproape imposibil ca noul an școlar să reînceapă în varianta clasică și că cel mai probabil va exista varianta de predare hibrid cu elevi în clasă și elevi în sistem online de acasă. „Aceste concluzii s-au conturat după discuțiile pe care le-am avut luni și marți la primărie cu directorii de licee și școlile gimnaziale din oraș. Așteptăm să vină cele 742 de tablete de la Guvern care sunt la licitație. De asemenea am discutat astăzi cu specialiștii în echipanente informatice de la școli și cu prestatorii de servicii în domeniul IT de la o parte din unitățile de învățământ”, a declarat Ion Lungu, pe Facebook. 

Pentru fiecare clasă s-a aprobat prin vot internet fizic cablat, laptop sau calculator, video proiector, cameră web. Necesarul de materiale pentru realizarea dotărilor și alocarea fondurilor se vor stabili într-o ședință a Consiliului Local, până luni, 3 august. Primarul dorește ca sălile de clasă să fie pregătite în sistem online până la data de 1 septembrie 2020. 

Sursa foto: http://www.facebook.com

Share:

Lasă un răspuns