Nivelele care vor fi deschise la SJU Suceava

Share:

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că de săptămâna viitoare vor putea fi deschise cinci nivele ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” pentru pacienții non-COVID.

Astfel, se vor putea face internări pentru Chirurgie Pediatrică și Neurologie atât pentru pacienții COVID, cât și pentru cei non-COVID. 

„Medicul epidemiolog, care a semnat recent un contract cu Spitalul Județean, va verifica și aviza soluția de separare a circuitelor funcționale COVID și non-COVID, pentru a face posibilă revenirea în scurt timp a funcționării Spitalului la activitățile anterioare pandemiei, care va fi în proporție de 70%, într-o primă etapă. Aceste circuite au fost prezentate și analizate în ședința Consiliului medical, fiind discutate și cu DSP Suceava. Evoluția din ultimele zile ne arată o reducere a numărului de cazuri COVID-19, dar trebuie păstrată vigilență pentru a evita apariția de noi focare. Astăzi la SJU Suceava sunt internați 206 pacienți pozitivi. Conducerea Consiliului Județean Suceava este permanent alături de managementul Spitalul Judeţean Suceava pentru revenirea la normal, în cel mai scurt timp, a acestei deosebit de importante unităţi medicale sucevene”, a explicat Gheorghe Flutur, conform Suceava News. 

Președintele CJ a reamintit că realizarea unității ATI în zona Secției de Infecțioase, la Spitalul Vechi, este prioritară. 

Sursa foto:  https://adevarul.ro

Share:

Lasă un răspuns