Mercedes în valoare de 87.000 euro, căutat în Polonia, confiscat în Vama Siret

În Vama Siret a fost descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Mercedes Benz, de către polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret. Autoturismul în valoare de peste 87.000 de euro figura ca fiind căutat de autoritățile din Polonia, din data de 26 iunie 2020.
Autoturismul a fost descoperit sâmbătă, 15 august, în jurul orei 21:50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava. Acesta era condus de un cetățean polonez, în vârstă de 49 de ani. Mașina avea aplicate numere de înmatriculare specifice Poloniei. În urma controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”.
Mașina Mercedez Benz a fost indisponibilizată la sediul instituției, ia polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Sursa foto: https://www.politiadefrontiera.ro