Autoturism de lux, ridicat de polițiștii de frontieră gălățeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră un autoturism de lux în valoare de 50.000 de euro, care avea un certificat de înmatriculare fals și a fost declarat ca fiind furat din Germania.
„În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul bulgar D.D., în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes – Benz GLE, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2016”, au anunțat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Bărbatul, la controlul de frontieră, a prezentat pentru autoturismul în cauză, un certificat de înmatriculare care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, poliţiştii de frontieră au extins verificările, iar în data de 25.01.2021, în urma schimbului de informaţii cu poliţiştii din Germania, colegii noștri au constatat că autoturismul figurează declarat furat, fiind ulterior introdus în bazele de date de autoritățile din Germania, ca bun căutat pentru confiscare.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu are calitatea de proprietar, el doar asigurând transportul autoturismului în Ucraina, în schimbul unei sume de bani şi nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu”, au mai scris reprezentanții Poliției de Frontieră.
Autoturismul în valoare de 250.000 de lei (50.000 de euro) a fost reținut, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și și tăinuire.
Sursă foto: politiadefrontiera.ro