Cadre medicale de la Spitalul Municipal Rădăuți, infectate cu Sars Cov 2

66
0
Share:
Sursă foto: Adevărul.ro

Un număr de 24 de cadre medicale – medici, infirmieri, brancardieri și asistente de la Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți au fost confirmate cu Sars Cov 2 și internate. Majoritatea sunt de la secțiile ATI și Chirurgie.

Potrivit declarațiilor făcute, luni, de către managerul spitalului, Traian Andronachi, majoritatea cadrelor medicale infectate sunt asimptomatice, astfel că nu au simptome grave. Acestea s-ar fi infectat după ce ar fi luat contact cu pacienți direcționați de la alte spitale din județ, care nu au fost testați.

„Nu puteam rezista singuri în faţa avalanşei de cazuri care ne erau trimise din judeţ drept urgenţe operatorii, deşi unele nu aveau acest statut. Vreau să mulţumesc conducerii DSP Suceava pentru sprijinul acordat în vederea păstrării unui spital curat şi sigur pentru pacienţii noştri. Acţiunea de mare anvergură la care s-au înhămat, şi care înţelegem şi noi că implică un mare efort din partea colegilor din DSP, ne va ajuta să izolăm în mod prompt eventualul personal asimptomatic”, a spus Andronachi, adăugând că a solicitat testarea tuturor cadrelor medicale din Spitalul Municipal Rădăuţi, potrivit AGERPRES.

Direcția de Sănătate Publică Suceava a demarat o anchetă epidemiologică prin care urmează să afle cum s-au îmbolnăvit cele 24 de cadre medicale.

De la apariția epidemiei pe teritoriul României, la Spitalul Municipal Rădăuți s-au mai îmbolnăvit alte 27 de cadre medicale, în perioade diferite.

Share:

Lasă un răspuns