Zonele metropolitane din Moldova unde nu este necesară declarația

În perioada stării de alertă, românii pot circula fără declarație pe propria răspundere în localitate și în zonele metropolitane.
Potrivit Legii 351/2001, referitor la Planul de amenajare a teritoriului național, prin zonă metropolitană se înțelege zona care „ cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”.
În România, sunt declarate 22 de zone metropolitane. Cele din zona Moldovei sunt următoarele:
- Bacău – anul 2007: municipiul Bacău, orașul Buhuși, comunele Berești-Bistrița, Buhoci, Faraoani, Filipești, Gioseni, Hemeiuș, Itești, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobești, Prăjești, Sărata, Săucești, Secuieni, Tamași, Blăgești, Horgești, Traian.
- Botoșani – anul 2012: municipiul Botoșani, orașul Bucecea, comunele Vlădeni, Mihai Eminescu, Roma, Răchiți, Stăuceni, Bălușeni, Curtești.
- Iași – anul 2004: municipiul Iași, comunele Aroneanu, Bîrnova, Ciurea, Holboca, Lețcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești, Ungheni, Valea Lupului, Movileni, Comarna, Prisăcani, Țuțora, Mogoșești, Dobrovăț.
- Roman – anul 2009: municipiul Roman, comunele Gherăești, Ruginoasa, Ion Creangă, Văleni, Poienari, Icușești, Moldoveni, Bahna, Dulcești, Horia, Sagna, Făurei, Pâncești, Boghicea, Bozieni, Doljești, Gâdinți, Oniceni, Secuieni, Valea Ursului, Tămășeni, Bîra, Stănița.
- Suceava – anul 2011: municipiul Suceava, comunele Adâncata, Bosanci, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți, Verești, Siminicea, Stroiești, Dumbrăveni, Udești, Hânțești, Dărmănești.
- Vaslui – anul 2015: municipiul Vaslui, comunele Bălteni, Delești, Laza, Lipovăț, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Pușcasi, Ștefan cel Mare, Văleni, Zăpodeni.
Sursa foto: http://static.playtech.ro
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com





