Pacienții asimptomatici care cer externarea pot răspunde penal
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că pacienții asiptomatici internați pot cere externarea, dar că răspund penal, în cazul în care sunt implicați într-o anchetă epidemiologică.
„Evaluarea unui pacient se face de către medicul curant care are o asumare a externării. Se poate face externare la cerere, dacă și medicul consideră asta. Recomandarea de izolare trebuie să existe. Dacă pacientul își asumă externarea știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologice îl implică intră sub incidența articolului penal de zădărnicire a combaterii bolilor.
Atât timp cât vor respecta izolarea la domiciliu spunem că își poate asuma acea externare, dar, în condițiile în care nu respectă, pune în pericol pe cei din jur, familie sau nu”, a explicat ministrul Sănătății, potrivit Digi24.
Articolele referitoare la internarea obligatorie și la carantină în timpul epidemiei sunt neconstituționale, deoarece au un caracter incert și lipsit de claritate. În articole se mai arată că instituirea carantinei prin ordin de ministru reprezintă o „restrângere a drepturilor fundamentale”.
Sursa foto: https://assets.protv.md