În cartierul Dacia va fi ridicată o nouă grădiniță. Lucrările încep pe 15 martie

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a anunțat semnarea unui nou contract cu fonduri europene nerambursabile, care va contribui la construirea unei grădinițe în cartierul Dacia.
Grădinița ar urma să aibă 280 de locuri, iar investiția totală va fi de 1,65 milioane de euro.
„Terenul este liber de orice sarcină, cei aproape 5000 de metri pătrați, căi de acces aveți pe toate părțile suprafeței pe care vom construi, așa încât aș dori, undeva pe 15 martie, tot am intrat în primăvară, să începem și ordinul de începere a lucrărilor și în felul acesta să ne vedem acolo cât mai des”, a precizat edilul Iașului, către firmele de construcție, într-o transmisiune în direct pe Facebook.
„Să nu uităm niciodată că România și, în special Iașul, n-ar fi arătat cum arată astăzi fără atragerea de fonduri europene. Trebuie să avem în vedere că fiecare ban european înseamnă economie la bugetul local și la cel de stat, fiind o măsură absolut necesară pentru a ne putea dezvolta”, a mai declarat primarul Mihai Chirica.





