Copiii din Oțeleni vor avea o grădiniță nouă
Consiliul Județean Iași a anunțat că, în curând va fi deschisă noua grădiniță din comuna Oțeleni. Aceasta a fost construită cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar costurile sale au ajuns la o valoare totală de 1, 54 milioane de lei.
Unitatea de învățământ, singura din comună de acest fel are patru săli de clasă unde vor învăța între 80 și 100 de copii. Potrivit informațiilor emise de Consiliul Județean Iași, fiecare sală este dotată cu un grup sanitar propriu. De asemenea, grădinița pune la dispoziție un cabinet medical, vestiare pentru personal și o magazie. Pe timpul anotimpurilor reci, interiorul grădiniței va fi încălzit cu centrală termică proprie.
„O adevărată bucurie pentru comunitatea în care copiii au învățat în spații improvizate. Până acum, cei mici au fost găzduiți prin generozitatea unei congregații din comună. Sper ca grădinița să fie așa cum și-au imaginat-o și că vor veni cu drag aici”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.
Proiectul „Construire și dotare grădiniță cu program normal din sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași” face parte din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017.