Încă o companie donează către Spitalul de Boli Infecțioase Iași

Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași a primit zilele acestea o donație în valoare de 50.000 de lei de la compania Kosarom.
„Este un moment prin care nu putem trece decât având grijă unii de alții. Așa că am încercat să dăm și noi o mână de ajutor Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, către care Kosarom a donat zilele acestea suma de 50.000 lei. Le mulțumim tuturor celor care se implică deja și-i încurajăm pe toți cei care au această posibilitate să o facă”, au precizat reprezentanții Kosarom pe rețelele de socializare.
În ultima perioadă, Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a primit mai multe donații de la diferite firme, companii și cluburi sportive. Printre donatori se numără Politehnica Iași, care a pus în vânzare bilete pentru fanii ce au vrut să sprijine financiar clubul, deși aceștia nu au voie pe stadionul din Copou, Avon România, care a donat 1,7 tone de produse de igienă. Și Aqua Carpatica a donat către mai multe spitale din țară, printre care și pentru cel din Iași.