Muniție neexplodată la Târgu Ocna

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” a județului Bacău a intervenit în perioada 10 – 13 august în vederea asanării terenului de muniția rămasă neexplodată, în zona vârfului Coșna din localitatea Târgu Ocna.
A fost descoperit și identificat un depozit format din peste 400 de muniții și elemente de muniție rămasă neexplodată provenită din timpul Primului Război Mondial. „Din ceea ce s-a crezut inițial a fi o misiune de rutină, aceasta s-a dovedit în final una extrem de complexă din punct de vedere al duratei și al volumului ridicat de efort fizic depus pe toată durata intervenției”, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISUJ) al județului Bacău.
Astfel, zona din localitatea Târgu Ocna a fost asanată de către echipa pirotehnică a ISUJ, în vederea ridicării cantității de muniție, transportării și depozitării acesteia în scopul distrugerii ulterioare. ISUJ roagă cetățenii să nu trateze cu superficialitate aceste muniții rămase neexplodate.
Sursa foto: Facebook ISUJ Bacău






