Un angajat al Penitenciarului Focșani, confirmat cu virusul Covid-19

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că un angajat al penitenciarului Focșani a fost confirmat cu virusul Covid-19. Insituția a precizat, de asemenea, că toţi cei care au intrat în contact cu persoana infectată au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu.
„Vă informăm că un angajat al Penitenciarului Focşani a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul administrativ, cu purtarea echipamentului de protecţie. Poliţistul de penitenciare nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, a transmis Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
ANP a precizat că, din punct de vedere administrativ, în conformitate cu prevederile metodologiei de intervenţie a sistemului penitenciar, angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu.
Se menţine aplicarea măsurilor de prevenţie, inclusiv a monitorizării medicale a persoanelor custodiate, până la acest moment nefiind identificată simptomatologie specifică.
Administraţia penitenciarului implementează, de asemenea, recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea.






