ISU Vrancea sărbătorește astăzi 158 de ani de la înființare

Share:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny” din județul Vrancea sărbătorește astăzi 158 de ani de la înființare. Ziua de 23 iulie a fost desemnată ziua aniversară, prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 179 din 23 decembrie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 6 din 7 ianuarie 2014. 

Pe 23 iulie 1862 a avut loc unificarea celor două Comenzi de foc ale Focșanilor Munteni și Focșanilor Moldoveni, sub conducerea unui singur căpitan, Dimitrie Petrov. 

„Ziua de 23 iulie a devenit un reper pentru alte două evenimente importante: primirea Drapelului de Luptă al unității în anul 2016 și inaugurarea, în urmă cu un an, a Punctului de Lucru Vulturu. Primirea Drapelului de Luptă, în anul 2016, a fost o recunoaşterea a profesionalismului şi spiritului de sacrificiu caracteristic pompierilor vrânceni, care şi-au făcut pe deplin datoria, încă de la înfiinţarea acestei unităţi. Operaţionalizarea Punctului de Lucru Vulturu, a constituit un simbol al dezvoltării şi consolidării Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, precum și dovada preocupării continue pentru creşterea nivelului de securitate a vieţii cetăţenilor, protejării proprietăţii şi mediului prin asigurarea intervenţiei oportune şi unitare în situaţii de urgenţă, determinate de tipurile de risc produse în zona de competenţă. Astfel, timpul de răspuns, în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, s-a redus cu aproximativ 25 de minute pentru localităţile din sud-estul judeţului. Raionul atribuit Punctului de lucru cuprinde 16 localităţi ce aparţin comunelor Vulturu, Răstoaca, Suraia, Nănești și Măicănești, acestea având o populație de aproximativ 19.350 locuitori, 7.810 gospodării cu 10.064 locuinţe și o suprafață de circa 388 km2 . Spaţiile pentru desfășurarea activităților au fost puse la dispoziţie cu titlu gratuit de autoritățile locale, față de care ne exprimăm recunoștința. În primul an de activitate, echipajele de intervenţie au executat 64 misiuni, dintre care 26 intervenţii pentru stingerea incendiilor, 36 intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi 3 intervenţii pentru asistenţa persoanelor”, transmite ISU Vrancea în comunicatul de presă. 

Festivitatea s-a desfășurat într-un cadru restrâns, respectându-se măsurile de distanțare socială.  La festivitate au participat doar cadrele unității, inspectorul șef, Colonel Glaviu Chiscop. Au fost recompensate cu Diplomă de Merit zece cadre militare și cu Citarea prin Ordin de Zi 113 cadre militare. 

„Aniversăm, în acest an, împlinirea a 158 de ani de când ”Comanda de foc a Focşanilor Munteni, de dincoace de Milcov s-a unit cu cea a Focşanilor Moldoveni, de dincolo de Milcov, trecând în subordinea comandantului pompierilor din Focşanii Moldoveni, cpt. Dimitrie Petrov.” Momentul reprezintă o firească sărbătoare pentru toți pompierii vrânceni, care se pot mândri astăzi cu peste un secol și jumătate de existență în slujba comunității. Nu multe instituții județene se pot mândri cu o asemenea istorie îndelungată, dedicată protejării oamenilor. Cu trecerea timpului ziua de 23 iulie, a devenit un reper pentru alte două evenimente importante: primirea Drapelului de Luptă al unității în anul 2016 și inaugurarea, în urmă cu un an, a Punctului de Lucru Vulturu. Astăzi, contextul în care ne aflăm este nefavorabil celebrării, așa cum se cuvine, a Zilei aniversare a unității. De această dată, suntem nevoiți să sărbătorim altfel de cum eram obișnuiți, însă bucuria de a fi împreună ne oferă ocazia să prețuim strădania noastră de a triumfa în lupta inegală cu inamicul nevăzut, cu care ne confruntăm în prezent. Începând cu luna martie a trebuit să facem față unei avalanșe de noi misiuni. Până la începutul lunii iulie am executat 1.763 misiuni de prevenire, combatere și limitare a efectelor pandemiei. La acestea se adaugă încă 2.096 intervenții pentru gestionarea situațiilor de urgență în zona de competență. Este greu, dar efortul dumneavoastră ne dă în fiecare zi speranța că vom reveni cât mai curând la o viață normală și vom reuși să depășim această perioadă de cumpănă.

În vederea realizării unui randament superior al acțiunii au fost mobilizate alături de noi toate instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Atât autoritățile locale și județene, cât și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ne sprijină permanent, asigurându-ne echipamentele și mijloacele necesare desfășurării activității în condiții sigure. Echipa noastră de profesionişti se află acum în prima linie, reprezentând o barieră de neclintit împotriva suferinţei. Suntem cu toţii conştienţi de riscul la care suntem expuşi, dar în aceste momente grele este necesar să rămânem aceeaşi vajnici slujitori ai binelui. Știm cu toții că ceea ce nu ne doboară, ne face mai puternici. De aceea trebuie să fim mândri că acțiunile noastre vor fi gravate în istoria unității alături de faptele de vitejie ale predecesorilor noștri.Ne vor aștepta noi provocări dar îmi păstrez convingerea că acțiunile de salvare pe care le derulăm, umăr la umăr, generează climatul de susținere reciprocă și de încredere care ne motivează”, a transmis colonel Flaviu Chiscop, care a dat citire Ordinului de Zi pe Unitate. 

ISU Vrancea este a doua structură la nivel național care a primit recunoașterea oficială a unei zile aniversare.

Sursa foto: http://www.facebook.com

Share:

Lasă un răspuns