Arhivele tuturor caselor de pensii din țară vor fi digitalizate

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat la începutul săptămânii, pe pagina sa de facebook, că arhivele caselor de pensii din toată țara urmează să fie modernizate. Proiectul va fi demarat după ce ministrul va desfășura controale inopinate la casele de pensii, unde va verifica arhiva fiecărei instituții. Scopul acțiunii este punerea în ordine a arhivelor și digitalizarea acestora.
„Nu sunt peste tot spații suficiente, nici condițiile pe care mi le-aș dori, dar se poate să punem toate documentele în ordine. (…) Nu întâmplător mă ocup de arhivele caselor de pensii. Dacă faceți legătura între acest demers și decizia: Un singur drum pentru serviciile Ministerului Muncii, atunci m-ați înțeles. De la 1 august simplificare și digitalizare în comunicarea cu cetățenii.”, a scris aceasta.
Aceasta înseamnă că toate dosarele vor fi arhivate pe calculator, în sistem informatic. Astfel, nu vor mai fi ”documente călcate în picioare”, file lipsă și ”dosare care stau să cadă și se pot pierde” ori ”peste care plouă”. Ministrul Muncii a mai precizat că ”în curând salvăm cât putem din documentele scanate cu ani în urmă”.






