”Şi păpuşile poartă ie”, expoziție la Muzeul Satului Bucovinean

52
0
Share:
Sursă foto: Muzeul Bucovinei

Biroul de Presă al Muzeului Național al Bucovinei a anunțat că publicul vizitator al instituției culturale va putea admira peste 360 de păpuşi îmbrăcate în ii şi costume tradiţionale specifice începând de miercuri, 24 iunie,  în cadrul expoziţiei ”Şi păpuşile poartă ie”.

Expoziția celor 367 de păpuşi ”dichisite” în costume tradiţionale specifice zonelor pe care le reprezintă, organizată de Muzeul Naţional al Bucovinei şi Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti, va fi găzduită de Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean, pe perioada verii.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă păpuşi îmbrăcate în port popular sau vestimentaţie specifică zonelor provenienţă, respectiv România, Rusia, Japonia, Italia, Germania, Polonia sau India, potrivit http://agerpres.ro.

Dragi prieteni, de cum s-a ridicat aburul dimineții de pe satul bucovinean, ne-am apucat și am vorbit cu păpușile, le-am îndrumat care încotro să se așeze, și, iată, toate sunt pregătite să vă primească în vizită.

Așa că de mâine, de la ora 10, vă așteptăm la căsuța păpușilor!
Și nu uitați că mâine marcăm Ziua Universală a IEI dar și Sânzienele. Dacă vă face plăcere, luați-vă și IA pe voi ca să ne facem ceva poze împreună, să arătăm lumii cât de frumoși sunt sucevenii!”, au scris reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

„Organizatorii au luat toate măsurile ca normele sanitare şi de distanţare să fie respectate, astfel încât vizita dumneavoastră să fie una în siguranţă şi cu adevărat relaxantă!”, au subliniat aceștia în postarea de pe pagina de Facebook a intituției.

Share:

Lasă un răspuns