Artista Elena Bârhală a donat trei tablouri Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”
În cadrul unei expoziții de pictură vernisate astăzi, 5 martie, artistul plastic Elena Bârhală a donat Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea trei tablouri semnate de ea.
Aceasta este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și fiica pictorului de biserici Vasile Pascu, de numele căruia se leagă peste 100 de biserici din întreaga țară.
Cele trei lucrări, „Masa tăcerii (Testament)”, „Note muzicale” şi „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” au fost donate bibliotecii ca un semn de recunoaştere a importanţei pe care a avut-o şi o are cartea în viaţa sa şi a semenilor săi.
„A picta este un mod de a manifesta dorinţa personală, de a comunica cu cei din jur, de a avea grija ca aceştia să vadă frumosul. Sunt deosebit de onorată să donez aceste picturi Bibliotecii, pentru că toată viaţa mea s-a derulat alături de cărţi şi am considerat că într-o bibliotecă se află tot ceea ce îţi doreşti. Aici poţi afla răspunsurile la toate întrebările pe care ţi le pui ca om. Eu am această posibilitate de a mă exprima nu numai prin vorbe, dar şi cu ajutorul culorilor, cu ajutorul compoziţiilor, care pot pune în realitate emoţiile şi tot ceea ce simt şi sunt onorată că tablourile mele vor fi expuse pe pereţii bibliotecii”, a declarat, pentru AGERPRES, artistul Elena Bârhală.
Autoarea nu se află la prima donaţie către bibliotecă, alte patru tablouri din colecţia personală regăsindu-se la secţia de împrumut pentru copii a bibliotecii.