Restricții în trei comune din Suceava, de la 1 noiembrie

Instituția Prefectului județului Suceava a anunțat că în ședința de vineri, 30 octombrie, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava, s-au impus restricții pentru comunele Dorna Candrenilor, Dornești și Satu Mare.
În cele trei comune, rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 este mai mare de 1.5 și mai mică sau egală de 3/ 1.000 de locuitori. Restricțiile se aplică începând de pe 1 noiembrie, ora 00.00, fiind valabile pe o perioadăde 14 zile. Intră în vigoare următoarele restricții:
- desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
- -activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
- -purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
Sursa foto: Facebook Instituția Prefectului – județul Suceava
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com




