Piața din Ițcani, deschisă după 15 ani

Sucevenii din cartierul Ițcani au o nouă Piață Agroalimentară, deschisă după 15 ani, după cum precizează Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Piața Agroalimentară din Ițcani a fost deschisă joi, 1 aprilie, după finalizarea lucrărilor de modernizare.
Piața dispune de 51 de mese acoperite pentru comercializarea produselor alimentare. „Potrivit legislației, trebuie să fie minimum 35 de producători cu atestat, iar restul pot fi agenți economici. Totodată, vom avea o hală pentru produse lactate dotată cu 6 vitrine frigorifice și o hală pentru carne și produse din carne dotată cu 2 vitrine frigorifice”, explică Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava.
Primarul își dorește ca acei comercianți care își desfășoară activitatea în piețele mai aglomerate din oraș să vină și la Ițcani. „Odată cu deschiderea pieței, este strict interzis să se mai vândă pe sub pasarelă produse alimentare, textile sau animale vii. N-au decât să vină în piață să plătească taxele. Nu sunt taxe mari, sunt la nivelul celorlalte din piețele din oraș”, a spus Ion Lungu. Acesta a mai adăugat că cetățenii s-au convis după 15 ani că este mai bună o piață românească decât un supermarket. „Această piață a murit practic atunci când au venit supermarketurile în zonă. Sunt convins că oamenii se vor întoarce la piața adevărată”, a mai spus primarul municipiului Suceava.
Piața Agroalimentară din Ițcani va avea program zilnic. Orarul de funcționare pentru zilele luni – sâmbătă va fi 06:00 – 20:00, ia duminică între 08:00 – 13:00.