Peste 280.000 de puieți vor fi plantați în această primăvară de Direcția Silvică Iași
Direcția Silvică Iași a pus la punct programul de împădurire pentru anul 2020 și au pregătit mai multe campanii de împădurire. Vor fi realizate în această primăvară mai multe lucrări de regenerare pe o suprafață de 238 de hectare de teren, aflată în administrarea Direcției Silvice Iași, din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
„Dintre acestea, 175 hectare sunt regenerări naturale, 46 de hectare sunt regenerabile artificiale, la care se adaugă 17 hectare de completări curente. Regenerarea pădurilor, conservarea şi protecţia pădurilor, în scopul dezvoltării lor durabile constituie principalele activităţi ale silvicultorilor ieşeni. Programul Direcţiei Silvice Iaşi pentru anul 2020 este de 404 de hectare regenerări naturale şi 85 hectare de împăduriri integrate, respectiv respectiv un total 489 de hectare de regenerări ce va fi finalizat după campania de toamnă 2020”, a declarat Georgeta Coros, inginer în cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, pentru Evenimentul Regional al Moldovei.
Se vor folosi 281.000 de puieți forestieri (stejari, goruni, paltin, frasin, cireș, salcâm, plop alb) pentru împădurirea celor 63 de hectare destinate. În cadrul Lunii plantării arborilor, în intervalul 15 martie -15 aprilie, se vor organiza, în fiecare sâmbătă, activități de împădurire cu voluntari.