Doi jandarmi suceveni, decorați de MAI
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a avut loc vineri, 14 august, festivitatea de acordare a unor distincții onorifice personalului inspectoratului care a participat la misiuni internaționale.
Astfel, doi subofițeri care au participat la Misiunea NATO în Afganitan timp de șase luni, în perioada 2018 – 2019, au fost decorați de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Subofițerii au primit Emblema de onoare MAI cu însemn de război, pentru îndeplinirea atribuțiilor în această perioadă. „Plutonierul adjutant Timu Vasile și plutonierul major Horătău Ștefan au făcut parte dintr-un contingent compus din 23 de jandarmi români – „Contingentul 10 Aurelia Dacorum”, care a desfășurat activități de pregătire a forțelor de ordine afgane”, a precizat Jandarmeria Suceava.
Cei doi jandarmi au fost decorați anterior cu medalia Non-Article 5, pentru serviciul în sluja NATO, primind din partea inspectorului general al Jandarmeriei Române Distincția de serviciu „Misiuni în străinătate”.
Sursa foto: Facebook Jandarmeria Suceava