Aproximativ 300 de jandarmi din Iași vor acționa până pe 3 ianuarie 2021 în mediile urban și rural

Aproximativ 300 jandarmi ieşeni vor acţiona, în perioada 31 decembrie 2020 – 03 ianuarie 2021, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protecţia obiectivelor aflate în responsabilitate, precum şi punerea în aplicare a măsurilor stabilite, pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS Cov2.
Conform Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Iași, se continuă activităţile în cooperare cu Poliţia, în localitatea Aroneanu, din jud. Iaşi, unde a fost instituită carantina pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 02 ianuarie 2021.
Jandarmii ieşeni vor acţiona pentru informarea şi îndrumarea cetăţenilor pe linia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov2, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, iar în caz de comitere a comitere a unor fapte antisociale se va interveni în vederea luării măsurilor legale.
Efectivele se vor afla în misiune în municipiile Iaşi şi Paşcani, oraşele Hârlău şi Târgu Frumos, dar şi în cooperare cu poliţia pe raza secţiilor rurale: Ciurea, Popricani, Miroslava, Răducăneni, Leţcani. De asemenea, jandarmii vor desfăşura misiuni în cooperare cu Secţia regională de poliţie transporturi în Iaşi şi Paşcani.
Jandarmeria Iaşi recomandă cetăţenilor respectarea tuturor regulilor de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS Cov2.
Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112.






