Guvernul lansează Planul Național de Investiții și Relansare Economică „Reclădim România”

Share:

Miercuri, 1 iulie, Guvernul prezintă Planul Național de Investiții și Relansare Economică, într-un eveniment la care vor fi prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și membrii Cabinetului.

Documentul se intitulează „Reclădim România”.

„Criza sanitară şi economică provocată de pandemia globală cu COVID-19 a arătat vulnerabilităţile României determinate de modelul de dezvoltare promovat de guvernările anterioare. Doar prin intervenţia promptă şi susţinută a Guvernului şi prin conformarea voluntară a românilor la măsurile adoptate de autorităţi, răspândirea infecţiilor cu coronavirus a fost limitată şi controlată eficient, iar economia a fost salvată de la colaps prin măsuri de sprijin pentru companii şi angajaţi. Modelul de dezvoltare a României bazat doar pe consumul populaţiei, determinat de politicile pro-ciclice ale guvernărilor anterioare, trebuie schimbat într-un nou model de creştere economică axat pe: stimularea şi dezvoltarea capitalului autohton şi a competitivităţii companiilor româneşti, investiţii în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice, pregătirea economiei pentru noua revoluţie tehnologică, tranziţia către o economie durabilă”, se arată în document.

Conform sursei citate, „obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern este realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025”.

Se au în vedere granturi pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru şi investiţii, programe de finanţare nerambursabilă pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor, granturi pentru iniţiative antreprenoriale inovative şi digitalizarea companiilor, sprijin pentru dezvoltarea agriculturii şi a industriei agroalimentare, programe de finanţare pentru investiţii noi şi pentru relocarea companiilor în România, programe de garantare pentru asigurarea lichidităţii companiilor, instrumente de creştere a capitalizării companiilor şi de finanţare a investiţiilor, precum şi măsuri de sprijin pentru angajaţi şi companii necesare reluării activităţilor economice, dar şi măsuri de protecţie socială.

Planul elaborat de Guvern vizează infrastructura de transport, infrastructura energetică, infrastructura de sănătate, cea pentru educaţie, investiţii pentru dezvoltarea locală, infrastructura agricolă şi de irigaţii, investiţii de mediu şi infrastructura sportivă.

Sursa: Agerpres.ro

Share:

Lasă un răspuns