Persoană găsită electrocutată, pe acoperișul unei case

În jurul orei 12:00, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre faptul că o persoană s-a electrocutat în localitatea Stejaru din comuna Farcașa.
Conform ISU Neamț, la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunși la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că pe acoperisul unei case in construcție se afla un bărbat în stop cardio respirator. Imediat s-au început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din păcate, bărbatul în vârstă de 31 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
După ce se vor efectua cercetările cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, pompierii vor coborâ victima de pe acoperișul construcției și o vor preda unui echipaj de la Serviciul Medicină Legală.
Furnizorul de energie electrică a fost înștiințat pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică.
Instagram InfoNeamț