Cincisprezece cetățeni din India și Maroc, depistați la frontieră

Cincisprezece cetățeni din India și Maroc, care voiau să treacă ilegal granița cu Ungaria, au fost depistați, ieri seara, 13 octombrie a.c., de polițiștii de frontieră arădeni, în cadrul unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă pe linia migraţiei ilegale.
În urma unei informaţii primite de la Poliţia Locală Pecica, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane ce se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei
„În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din trei bărbaţi din Maroc. Aceştia au vârste cuprinse între 25 şi 35 ani şi au declarat că intenţionau să ajungă vestul Europei.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, aflaţi în misiune pe DN 79A, au oprit pentru control, la ieşirea din localitatea Chișineu-Criș, patru autoturisme care circulau în regim taxi. În interiorul mijloacelor de transport se aflau ca pasageri doisprezece cetăţeni străini, dintre care unsprezece bărbaţi şi un minor.
Întrucât pasagerii nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări”, au scris reprezentanții Poliției de Frontieră Română.
Poțiștii au stabilit, în urma cercetărilor preliminare, că persoanele în cauză sunt cetăţeni din India, adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 43 ani, iar minorul 16 ani. Aceştia se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal în ţara vecină, pentru a ajunge în state din vestul Europei.






