S-a început construirea unui spital mobil

Ministerul Apărării Naționale a început de ieri, 18 martie, lucrările pentru construcția spitalului ROL II, pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de infectare cu virusul COVID-19. Amenajarea spațiului va dura cinci, după care spitalul va fi acreditat și autorizat.
Spațiul va fi montat în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni. Lucrările constau în pregătirea terenului pentru a amplasa containere și echipamente. „Formațiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19”, s-a explicat conform comunicatului de presă MapN, disponbil pe www.mapn.ro.
Această activitate este sprijinită și de alte instituții precum Direcția medicală, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, Comandamentul Logistic Întrunit.
Un astfel de spațiu a mai fost amenajat ca secție externă de boli infecțioase pentru combaterea virusului Ebola, fiind cel mai amplu exercițiu de mobilizare medicală organizat de Alianța Nord-Atlantică.
Sursa foto: http://www.mapn.ro






