Costel Alexe: Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat astăzi că nu a cerut și nu a luat în întreaga sa activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii, după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a emis începerea urmării penale a acestuia pentru luare de mită și instigare la delapidare.
DNA cere Parchetului General ca președintele Klaus Iohannis să fie sesizat cu privire la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe. Acesta este acuzat de luare de mită și instigare la delapidare.
„Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme. Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa”, se arată într-un comunicat al DNA.
Preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PNL Iaşi, Costel Alexe, a declarat că a fost surprins și a luat act de comunicatul DNA privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva sa.
„Am încredere în actul de justiţie şi îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situaţie în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzaţiile care îmi sunt aduse şi voi oferi toată cooperarea şi transparenţa mea în faţa organelor judiciare”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe, potrivit unui comunicat emis presei.






