Program Târgul de Crăciun la Neamț – Marți 24 Decembrie 2019
Marți 24 decembrie orele 18:00 , scena de pe platoul Curții Domnești va găzdui o nouă serie de artiști. Vă așteptăm în număr cât mai mare să sărbatorim împreună festivalul Târgul de Crăciun la Neamț ediția IV.
-
GRUPUL „FLOARE DE COLŢ”
A luat fiinţă datorită strădaniei îndrăgitei interprete a folclorului nemţean, Georgiana Şerban-Axinte. Fondatoarea grupului activează de ani buni ca profesor de canto la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ. Dragostea şi aplecarea către nestematele folclorului autohton s-a împletit în mod armonios cu dedicarea sa de a împărtăşi bucuria cântului celor mai mici artişti ai ţinutului. Făcând o selecţie riguroasă a celor mai talentaţi elevii ai săi, Georgiana Şerban-Axinte a pus bazele grupului „Floare de colţ”, care de câţiva ani străluceşte artistic pe scenele naţionale.
-
SÎNZIANA OŞLOBANU ŞI GRUPUL „MUGURAŞI DE SÎNZIENE”
Originară din satul Oglinzi, comuna Răucești, Sînziana are 24 de ani și este profesor de canto la Clubul Copiilor din orașul Târgu Neamț, acolo unde se străduieşte să transmită celor mici ceva din dragostea sa pentru folclorul nemţean.
Este cunoscută şi prin participarea sa la show-ul de televiziune „Românii au talent”.
Grupul „Mugurași de Sînziene” aparține Clubului Copiilor din Târgu Neamț. Acesta este înființat de puțin timp și in totalitate numără aproximativ cincizeci de membri.
De-a lungul timpului grupul a participat la câteva concursuri, obținând premiul I la fiecare dintre ele.
Un lucru care merita apreciat la fiecare copil din grup, este faptul ca își dedică foarte mult timp activității pe care o desfășoară împreuna, iar tot ce fac, fac datorită dorinței fiecăruia, fără a fi presați de părinți sau constrânși în vreun fel în timpul orelor. Plăcerea pură de a cânta se vede pe chipul lor.
-
NICOLE CHERRY
Pe numele ei din cartea de identitate, Nicoleta Janina Ghinea este cea mai tânără apariţie pe scena muzicală românească. A luat cu asalt topurile muzicale, pe când avea doar 14 ani, cu melodia „Memories”, care prevestea o carieră fulminantă.
În 2014 ea a câștigat premiul „Zu Music Award”, la categoria „Best Breakthrough Artist”.
Ulterior, Nicole a lansat mai multe hituri precum, „Asta e vara mea”, „Se poartă vara”, și „Dansează amândoi”.
Este idolul noii generaţii de tineri din România.
Nicole Cherry interpretează muzică din mai multe genuri: reggae, dance, pop.