Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire 24 Ianuarie 1859

Imediat după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești, acesta a unit pe 24 Ianuarie cele doua principate. Fiind primul pas important făcut pentru țara noastră.
Foto: timpul.md
Născut pe 20 martie 1820 la Bârlad ;
Decedat pe 15 mai 1873 în Germania.
°°°°°°
În iarna lui 1859 în data de 5 ianuarie în Moldova a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza, iar o săptămână mai târziu, în data de 24 ianuarie au avut alegerile la București. Românii au profitat de situație pentru că nu era specificat clar că domnitorul nu poate să fie una și aceeași persoană în ambele Principate, și l-au ales tot pe Cuza. În acest fel, Marile Puteri au fost puse în fața faptului împlinit.
Alexandru Ioan Cuza, deși a avut o domnie scurtă, până în 1866, a pus bazele statului Român modern printr-o serie de reforme în toate domeniile importante ale economiei și vieții social-politice.
Țara noastră s-a numit România abia în 1866 când a fost redactată prima Constituție.
Data de 24 ianuarie este practic pasul cel mai important făcut de români spre Marea Unire din 1918 și spre recunoașterea României pe plan internațional.
Sursa : https://folclor-romanesc.ro/mica-unire-24-ianuarie-1859/