OUG privind modificările din sănătate, publicată în Monitorul Oficial
Victor Costache a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că modificările făcute la legea 95/2006 s-au publicat în Monitorul Oficial. Acestea constau în reforma demeniului de sănătate și au fost adoptate prin Ordonanță de Urgență, înainte de căderea Guvernului Orban.
Noile modificări prevăd scutirea taxelor de către pacienți, chiar dacă aleg să se trateze într-un spital de stat sau privat. Numărul vieților salvate va fi în creștere, conform noilor schimbări. Pacienții în stare critică vor avea șansa să aibă acces mai repede la intervențiile de care au nevoie, acestea fiind făcute la cel mai apropriat spital.
Cei care sunt aflați în stare critică, vor fi duși și la alte spitale de stat, dar și la cele private ce pot opera de aceste programe. Așadar programul de infarct miocardic acut, permite mai multor centre de spitalizare să opereze pacienții, crescând accesibilitatea și reducerea timpului de la momentul în care se stabilește diagnosticul. Neglijați nu au fost nici cei din personalul militar, polițiști și funcționari publici cu statut special.