Spitalul Județean Focșani, preluat de conducerea militară

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că Spitalul Județean Focșani a fost preluat de conducerea militară. Decizia a fost luată în urma vizitei făcute de acesta.
„Având în vedere că managerul este infectat cu COVID-19, iar ceilalți sunt contacți, am vorbit cu Miniserul Apărării să dăm un ordin de misiune prin care managementul să fie asigurat, pe durata stării de urgență, de către cadre militare venite din ţară, de la Spitalul din Braşov, precum şi de aici de la spitalul militar”, a declarat Nelu Tătaru,Ministrul Sănătății, citat de Digi24.
„În măsura evaluării, avem în plan o limitare a focaului, atât de la spitalul județean, cât și de la spitalul militar. Vreau ca cei în drept să facă o evaluare a spitalului militar, dacă putem reloca pacienți în acest spitla, în măsura în cae reușim să izolăm tot ce înseamnă spitalul județean, în funcție de secție și de patologia ei. Avem în acest moment început un proces de evaluare a întregului personal și va fi testat întreg personalul de la spitalul județean, precum și de la sația de ambulață”, a adăugat Ministrul Sănătății, citat de aceeași sursă.
Ministrul Sănătății a anunțat verificări și la Direcția de Sănătate Publică din județ.