Materiale de protecție sanitară, donate de MApN către Republica Moldova

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a donat astăzi, 6 ianuarie, materiale de protecție sanitară către Ministerul Apărării al Republicii Moldova, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.
Materialele donate astăzi vin în completarea demersului inițiat în luna aprilie 2020, când MApN a contribuit cu personal medical și zece izolete produse în România. „Astfel, reprezentanții MApN au predat miercuri, 6 ianuarie, omologilor din Republica Moldova echipamente de protecție sanitară (combinezoane, măști tip FFP2, măști chirurgicale și viziere), precum și alte bunuri de uz sanitar”, precizeză MApN într-un comunicat de presă.

Cele două ajutoare fac parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetățenilor din Republica Moldova reiterat de Președintele Klaus Iohannis cu ocazia recentei vizite la Chișinău. Prin acest demers este reconfirmat angajamentul României de susținere a autorităților Republicii Moldova și sprijinul concret al eforturilor acestora în combaterea efectelor crizei pandemice.






