Fonduri de peste 38 de milioane de euro pentru tinerii fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că tinerii fermieri pot solicita finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), într-o nouă sesiune, care începe de miercuri, 16 septembrie.
Solicitările de finanțare prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” se primesc până pe data de 15 octombrie 2020. Pragul de calitatea pentru primirea unui proiect este de 25 de puncte. Pentru această sesiune, tinerii fermieri mai au la dispoziție 38.19 milioane de euro, 19.9 miloane de euro fiind alocați tinerilor din diaspora. Totalul fondurilor alocate a fost de 43 de milioane de euro. Adică până în prezent au fost depuse 116 proiecte în valoare de peste 4.8 milioane de euro.
„În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în funcție de nivelul de calificare în domeniul agricol. De asemenea, în cazul în care există proiecte cu același punctaj şi aceleași priorități, departajarea se va face în ordine descrescătoare a dimensiunii economice a exploatației agricole exprimate prin standard output (SO)”, a transmis AFIR.
Termenul de depunere a cererilor de finanțare poate fi oprit înainte de 15 octombrie, ora 16:00, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. Situația depunerii proiectelor poate fi urmărită în timp real accesând link-ul .
Sursa foto: Facebook AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale




