Ar putea fi contestate amenzile din perioada de urgență
În perioada stării de urgență au fost date amenzi în valoare de peste 120 de milioane de euro pentru încălcarea restricțiilor prevăzute de ordonanțele militare. Se estimează că peste 80% dintre acestea vor fi contestate.
Cei care demonstrează că nu au posibilitatea de a plăti amenda, pot lucra în folosul comunității. O asociație profesională a grefierilor estimează că ar putea fi deschide aproape 1000.000 de procese în următoarele săptămâni. Pentru procesele deja demarate nu au fost stabilite termene de judecată, iar cele pentru contestarea amenzilor nu vor intra în cadrul proceselor care se judecă în perioada stării de urgență.
Amenzile au fost majorate pe 3 aprilie astfel: între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoanele fizice, față de amenzile cuprinse între 100 și 5.000, cum fusese stabilit inițial. Maximul amenzii pentru persoanele juridice s-a majorat de la 10.000 de lei la 70.000 de lei.
Sursa foto: http://www.digi24.ro





