Cine nu poate demisiona pe durata stării de urgență

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, 14 aprilie, că termenele de preaviz sunt suspendate pe durata stării de urgență în domeniile Sănătate, Ordine publică și Apărare.
„Am menţinut măsura ca pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, Direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei, protecţiei sociale, indiferent de statutul lor”, a declarat șeful statului potrivit Digi 24.
În decretul semnat de președinte se menționează că în perioada stării de urgență trebuie asigurat managementul unităților sanitare publice civile de către personalul cu atribuții, precum și cel din domeniul Apărării și securității naționale.
Așadar, termenele de preaviz prevăzute în articolul 81, alin. (4), nu se aplică în perioada stării de urgență pentru cadrele medicale, pentru personalul din domeniul apărării, al oridinii publice și securității naționale. Măsura a fost inclusă în articolul 56 din decretul semnat astăzi de șeful statului.
Sursa foto: www.citysquare.ro




