Transportul public, extins în zona comunei Holboca

Proiectul care are în vedere aprobarea unui acord de parteneriat între Municipiul Iași și comuna Holboca pentru extinderea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate a fost votat joi, 24 septembrie, în ședința Consiliului Local Iași.
Astfel, Compania de Transport Public Iași va prelungi traseul 3B de la Rond Dancu până în localitatea Rusenii Noi, în funcție de fluxurile de călători. De asemenea, va elibera legitimații de călătorie persoanelor cu domiciliul situat pe raza comunei Holboca. De amenajarea stațiilor de călători se va ocupa administrația comunei Holboca, precum și de acoperirea financiară a tarifului de călătorie pentru persoanele beneficiare de gratuități sau de subvenții la transportul public local.
Acordul presupune susținerea dezvoltării economice a localitățilot implicate prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne, protecția categoriilor sociale defavorizate prin compensarea costului transportului de la bugetul local, satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare a populației prin servicii de calitate, rezolvarea problemelor de ordin economic, social și de mediu ale localităților implicate, utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a utilizatorilor serviciului de transport public local.
Sursa foto: Facebook Compania de Transport Public Iași






