O nouă parcare de avioane la Aeroportul Iași! Proiect inclus în noul terminal T4

Noul terminal de pasageri T4 de la Aeroportul Internațional Iași va fi integrat într-un proiect mai amplu. Conducerea aerogării ieșene a arătat că pe lângă ridicarea noului terminal se va trece la construcția une platforme de avioane. În plus, clădirea în care a funcționat Aviația Utiliară SA va fi demolată pentru a se face loc noului terminal de 31.000 mp
Noi investiții anunțate la Aeroportul Internațional Iași. Proiectul derulat cu fonduri europene pentru construcția noului terminal de pasageri 4 va cuprinde și alte investiții. Conducerea Aeroportului Iași, dar și cea a Consiliului Județean, au arătat că lângă terminal va fi construită o nouă platformă pentru parcarea aeroavelor. De asemenea, proiectul include și o parcare de 250 locuri pentru autoturisme.
Parcare de avioane la Aeroportul Iași
Costel Alexe, președintele CJ Iași, a arătat și cum va fi derulată investiția respectivă. De altfel, în cursul săptămânii viitoare va fi semnat și contractul de lucrări cu firma Strabag SRL, cea care a câștigat licitația.
Astfel, constructorul va realiza și o platformă nouă de avioane, care va veni în completarea celei existente din fața T2 și T3.
”La finalul implementării acestui proiect, Aeroportul Iași va deservi întreaga zonă. Circa 72 milioane euro sunt fonduri europene care vor asigura această investiție. Vom avea în vedere creșerea capacității de procesare a pasagerilor, creșteea zonei pentru locurile de parcare a avioanelor, o parcare pentru autoturisme”, a spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
În 16 luni noul T4 va fi gata
Conducerea aerogării a arătat că în 16 luni, noul terminal va fi gata. De altfel, termenul limită, conform contractului, este luna decembrie 2023.
”Vom semna contractul cu compania Strabag SRL și vom da săptămâna viitoare ordinul de începere a lucrărilor. Termenul pentru proiectul tehnic este de 4 luni, iar pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. În 16 luni proiectul ar trebui să fie gata. Suntem în grafic și mă bucur că nu am avut probleme deosebite. Prin această finanțare, la Aeroportul Iași se va desfășura una din cele mai importante investiții din județ. Va fi al doilea terminal după Otopeni”, a precizat Romeo Vatră, directorul de la Aeroportul Iași.
Schimbări majore la Aeroportul Iași
Construcția noului terminal de 31.000 metri pătrați va cuprinde și actualul sediu de la Aviația Utilitară SA; societate intrată în faliment de mai bine de 15 ani. De asemenea, actualul Terminal T2 va fi transformat în zonă cargo, într-o primă etapă, din anul 2024. După darea în folosință a T4, actualul terminal T3 va fi folosit pentru cursele interne.
”Nu mai putem procesa pasagerii. Avem 7 check-in, două filtre de control acces și 4 porți de îmbarcare și nu ne mai putem întinde la T3. De aici și stringența pentru noul terminal de pasageri. Sunt încrezător că vom avea o colaborare bună cu CJ Iași și cu constructorul”, a mai spus Romeo Vatră. Platforma de parcare a avioanelor are în prezent 13 locuri, noua construcție urmând a mai cuprinde alte câteva spații pentru gararea aeronavelor.
Iași: A fost finalizată procedura de achiziție pentru modernizarea Aeroportului Iași





