Chirica, despre acuzațiile aduse lui Alexe

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași și prim-vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași, a comentat acuzațiile de luare de mită și instigare la delapidare, aduse fostului ministrul al Mediului, Costel Alexe.
Acesta a precizat că instituțiile statului trebuie să-și facă datoria, indiferent despre cine este vorba. Costel Alexe este actualul șef al CJ Iași. „Am aflat cu neplăcută surprindere despre dosarul în care este vehiculat numele preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Costel Alexe. Nu pot comenta acest subiect, dar, aşa cum am spus-o întotdeauna, instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria, indiferent despre cine este vorba. Dincolo de chestiunea juridică, sper ca domnul Costel Alexe să reuşească să îşi demonstreze nevinovăţia cât mai repede”, a declarat Mihai Chirica, conform Agerpres.
Direcția Națională de Anticorupție (DNA) a transmis printr-un comunicat că a înaintat cererea către președintele Klaus Iohannis pentru începerea urmării penale a lui Costel Alexe.





