Iașul, decorat de Crăciun cu 26 de brazi

Primăria municipiului Iași va monta 26 de brazi de Crăciun în mai multe zone din oraș, pentru pregătirea Sărbătorilor de Iarnă. Brazii vor avea diferite mărimi, ajungând chiar la peste la 12 metri înălțime.
Pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și în cartierul Alexandru cel Bun va fi câte un brad de peste 12 metri înălțime. În Piața Unirii, Grădina Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (esplanada Mimoza), în zona Nicolina (parcul de la Lidl), Dacia, Oancea, Pârtia de schi, la Spitalul de Recuperare, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și în parcul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei vor i montați brazi cu înălțimi între 7 și 12 metri.
Brazii de aproximativ 3-4 metri vor fi amplasați la Ateneul Tătărași, la Biserica „Sf. Mc. Iulian”, la Rectoratul Universității Tehnice „Gh. Asachi”, în zona Bolta Rece, la Centrul „Hecuba”, Mănătirea Hilncea, Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, la Catedrala Catolică, la Mănăstirea Piatra Sfântă și în zona Universității de Agronomie.
De asemenea, pe lângă cei 26 de brazi, vor fi amplasați 240 de brazi în ghivece în zonele Rond Agronomie, Rond Podul de Piatră, Rond Podu Roș, Rond Păcurari, Rond Tabacului, Rond Zimbru, Str. Argeș, Grădina Copou, Rond Eminescu și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – pietonal și auto.
Sursa foto: Primăria Municipiului Iași