România, în urna a doua pentru preliminariile CM 2022

Naționala României a fost confirmată pe poziția 37 în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), care a fost publicat vineri, 27 noiembrie, iar astfel se află în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorți a grupelor preliminare europene pentru Cupa Mondială din 2022.
Progresul Naționalei României vine după rezultatele înregistrate în noiembrie, 5-3 cu Belarus, 3-0 cu Norvegia și 1-1 cu Irlanda de Nord.
Potrivit AGERPRES, România și Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluție față de luna trecută, salt de șapte poziții.
Cele 55 de reprezentative europene vor fi îmărțite în șase urne valorice (primele cinci de câte 10 echipe, iar ultima de 5 echipe). Câștigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2020, iar cele care ocupă locuri secunde vor intra de două baraje pentru a stabili ultimele trei echipe europene calificate.
Mai multe detalii aici.
Sursă foto: FRF






